În primul val al pandemiei din martie-aprilie, Spania a mobilizat mii de militari pentru a ajuta autoritățile civile pentru a limita răspândirea coronavirusului.

După o recentă creștere a cazurilor, cu peste 10.000 de infectări pe zi, ce a dus la un bilanț total de peste 670.000, luni, Spania a cerut din nou ajutorul Armatei.

“Avem nevoie de ajutor de la armată pentru dezinfecție… și întărirea poliției locale și a forțelor de ordine”, a spus președintele guvernului regional Isabel Diaz Ayuso, într-o conferință de presă, după o întâlnire cu premierul Pedro Sanchez.

Restricții în regiunea Madrid

Locuitorii din 37 de zone din regiunea Madrid, în total 855.193 de persoane, pot de luni să-şi părăsească domiciliul numai pentru:

  • cumpărături esențiale
  • a merge la serviciu
  • asistenţă medicală
  • îndeplinirea obligaţiilor legale ori educative
  • sunt limitate la cel mult şase persoane reuniunile atât publice, cât şi private
  • spaţiile comerciale şi sectorul HoReCa vor trebui să lucreze la cel mult 50% din capacitate
  • barurile şi restaurantele se vor închide la ora 22.00, după această oră fiind permise doar livrările la domiciliu

Spania a înregistrat 31.428 de noi cazuri de coronavirus de vineri, aducând numărul total al infectărilor confirmate la 671.468, arătau luni datele Ministerului Sănătății.

Urmărește-ne pe Google News