Persoanele interesate sunt ori prea puţine, ori foarte slab pregătite. În tot acest timp, infirmierele şi asistentele continuă să plece din cauza salariilor foarte mici şi a zecilor de ore suplimentare pe care le fac. În secţia chirurgie au fost închise două saloane de terapie intensivă, după ce una dintre cele trei infirmiere de aici a demisionat.
Una dintre infirmierele care a lucrat opt ani în spital, pe un salariu de doar 800 de lei, povestea că în fiecare lună strâgea câte 70 de ore suplimentare pe care nu le recupera niciodată şi nici nu primea bani în plus.
Infirmiera a demisionat şi de luna viitoare va lucra într-o clinică privată unde spune că va avea un program normal şi salariu aproape dublu. Pentru că au rămas doar două infirmiere, conducerea spitalului a decis să reducă activitatea. „Într-o secție de un astfel de nivel nu poi să lucrezi cu personal puțin şi atunci am preferat să închidem saloane”, afirmă prof. dr. Natalia Hagău, șef secia Terapie Intensivă, scrie Digi24.
În ultimul an, conducerea spitalului a organizat în fiecare lună concurs pentru ocuparea posturilor libere de asistent şi infirmier. La unele din ele s-a înscris câte un singur candidat. La altele, cei care au venit au răspuns foarte slab la testul al cărui nivel maxim este de 100 de puncte. În unitatea din Cluj sunt trataţi anual 72.000 de pacienţi, iar spitalul are aproximativ 3.000 de angajaţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News