Procedurile durează mult
Cum legea românească nu prevede altă cale, Nicole Tender şi-a chemat soţul la judecată şi chiar dacă situaţia nu e pe placul ei, cere să-i fie încredinţată custodia exclusivă a celor trei minori.
“N-avem nici o problemă, nu ne-am certat, nu divorţăm. Încercăm doar să rezolvăm lucruri procedurale pentru ca nici unul dintre copii să nu aibă de suferit”, a declarat Nicole Tender, pentru Libertatea. Soţia lui Tender a continuat şi ne-a dezvăluit şi motivul care a determinat-o să deschidă acest proces.
“Procedura de obţinere a acordului tatălui este extrem de complicată. Mai întâi trebuie să găseşti notar dispus să meargă în penitenciar, iar apoi să programezi întâlnirea cu cel puţin patru zile înainte. În urma acestui proces, semnătura mea va fi de ajuns. Spre exemplu, unul dintre băieţi va pleca în Israel, cu şcoala”, a mai spus Nicole Tender.
Astăzi îl vizitează la penitenciar
Penultima zi a anului 2015 este una importantă în familia Tender. Acesta va fi vizitat de soţia sa, care ieri, atunci când a fost contactată telefonic de reporterii ziarului Libertatea, se afla la Timişoara. “Îl voi vizita mâine dimineaţă (n.r. – azi), chiar acum îi pregătesc un pachet”, ne-a declarat Nicole Tender.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro