Trei mașini au fost implicat în accident, una dintre ele, o Skoda cre rula dinspre București pe Constanța, fiind efectiv ruptă în două. Mașina, înmatriculată în Olt, a trecut prin parapetele de beton de pe mijlocul autostrăzii, a ajuns pe sensul opus de mers, unde a fost lovită în plin de alt autoturism.

La fața locului au intervenit două echipaje SAJ B2, un SMURD B și elicopterul SMURD. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în urma accidentului au rezultat două victime cu politraumă, ambele din mașina răsturnată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Acestea au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Nu se specifică starea lor și cât de grav sunt rănite.

Imaginile surprinse la fața locului sunt teribile, mașina fiind efectiv făcută praf și părți din ea împrăștiate pe zeci de metri pe autostradă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News