„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a solicitat Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată. De asemenea, s-a solicitat Administraţiei Naţionale a Apelor Române să pună la dispoziţia CJSU toate datele, planurile, hărţile şi informaţiile referitoare la pânza freatică din localitate şi la apele subterane”, a transmis Prefectura Prahova.

Autorităţile din judeţul Prahova au dat din nou asigurări că, după ce craterul format în urma prăbuşirii străzii a fost astupat, vineri, tasarea terenului în acea zonă „se desfăşoară într-o dinamică normală”.

O parte a străzii 23 August din orașul Slănic, județul Prahova, s-a surpat joi dimineață, 25 aprilie, 42 de oameni fiind evacuați din blocurile aflate în apropiere.

Autorităţile din judeţul Prahova au decis joi, 2 mai, evacuarea a încă 16 persoane dintr-un alt bloc de locuinţe din oraşul Slănic.

Potrivit unui raport preliminar, strada s-a surpat din cauza unor infiltrații de apă din sol.

Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunţat, vineri, 3 mai, că au fost finalizate operaţiunile de umplere a craterului de pe strada 23 August , urmând să fie ulterior executate operaţiuni de compactare a umpluturii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News