Aproape 200 de oameni au așteptat mai multe ore la rând pentru a lua apă sfințită. Unii dintre credincioși au spus că au venit la Patriarhie chiar și de la 4 dimineața.
„La 4:30 am ajuns, iar politia de aici mi-a spus ca la 6:30 să fiu aici, iar când am ajuns la 6:30 era aici coada. Pentru asta stă lumea la coadă, pentru apa sfinţită. Mai bine sfinţeau apa înainte ca sa nu stăm la coadă, să facă slujba după aceea. La slujba oricare vrea poate să stea”, a spus un credincios, pentru Mediafax.
„Pe la 8:30 am ajuns. Am răbdare şi încă am venit din bulevardul Lacul Tei. In fiecare an vin aici la Patriarhie ca sa iau agheasmă. Respect acele noua zile şi beau ( n.r – agheasma). (…) Foarte mult cred în puterea apei sfinţite. (…) Mă rog pentru pace, pentru liniştea sufletească, pentru liniştea în familie şi mai alea pentru judecată de apoi”, a afirmat Diana.
În curtea Catedralei patriarhale au fost amplasate 24 de vase mari, cu o capacitate de 500 de litri de apă fiecare de la izvorul din Parcul «Grădina Maicii Domnului» al Reședinței Patriarhale.
De asemenea, în faţa Patriarhiei, a fost înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc, a anunțat Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Boboteaza, sărbătorită, în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.
VIDEO | ÎPS Teodosie s-a împiedicat în timp ce urca pe o cisternă cu agheasmă
Celebrată de către ortodocşi la fiecare început de an, Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume, a întregii creaţii, după cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez. Sărbătoarea este plină de semnificații și tradiții. Iată cum îți afli ursitul cu busuioc sub pernă.
foto: Sorin Cioponea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro