Imagini live cu slujba oficiată la Biserica Sf. Mormânt au fost preluate de Greek City Times.
Lumina Sfântă e adusă în țara noastră de la Ierusalim sâmbătă seară, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, și va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni.
În aceeași seară, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală, a informat Patriarhia Română într-un comunicat.
Reprezentanţii eparhiilor vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege, în contextul pandemiei. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Sfânta Lumină fiecărei parohii.
Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini, eveniment de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an, conform Patriarhiei.
Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul Mântuitorului este pecetluit cu ceară curată. În jurul prânzului, în Biserică intră Patriarhul greco-ortodox şi începe tradiţionala procesiune, care constă în înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt.
După procesiune se desigilează Mormântul şi clericul care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, dar și toate celelalte obiecte prețioase sau sacre din tezaurul bisericii (schevofilaxul) duce înăuntrul lui candela stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.
În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb, ca să se poată vedea că nu are nicio sursă de lumină, dar și ca să dovedească smerenie față de Hristos.
După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare (număr simbolic, care reprezintă vârsta la care a fost răstignit Mântuitorul), intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.
Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni.
Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică. În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din interiorul Mormântului. Patriarhul iese apoi și împarte Lumina Sfântă credincioşilor.
Candela „neadormită” a Sfântului Mormânt
Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri.
Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină.
Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită apare în Cronica Egeriei.
Evenimente neliturgice înaintea coborârii Sfintei Lumini
Două evenimente neliturgice au precedat celebrarea ritului Luminii Sfinte.
Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, a avut ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui.
Percheziţia implică trei inspecţii separate, care au început în această dimineaţă şi a fost condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi.
Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, s-a petrecut ulterior. Garda musulmană a pus o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară.
Minunea Luminii Sfinte de-a lungul timpului
Cu o mie de ani în urmă, ceremonia era, însă, diferită. Conform izvoarelor scrise, în primele secole, în care se menţionează istoric minunea, din secolul al IX- lea până la sfârşitul secolului al XV-lea, în momentul pogorârii Sfintei Lumini din cer nu se afla nimeni în interiorul Mormântului.
Intrarea în Mormânt era sigilată cu ceară de albine, în amintirea sigilării Mormântului de către garda romană, şi patriarhul rămânea în afara Mormântului, lângă intrare, de unde se adresa lui Hristos cu rugăciunile rânduite pentru pogorârea Sfintei Lumini, potrivit informațiilor consemnate de Patriarhia Română.
Cea mai veche mărturie scrisă despre acest mod concret al săvârşirii ceremoniei este din jurul anului 920. Toate mărturiile următoare până în anul 1480 adeveresc exact acelaşi mod de ceremonie.
Scriitori din toată lumea descriu marea minune de la Sfântul Mormânt
Patruzeci şi cinci de scriitori din lumea medievală, printre care zece cronicari francezi, cinci musulmani arabi, cinci greci bizantini, cinci germani, patru englezi, trei ruşi, trei musulmani perşi, trei islandezi, doi armeni, un sirian, un elveţian, un moldovean şi un istoric italian, descriu marea minune a lumii creştine.
Istoricul Al-Biruni, în lucrarea sa „Cronologia vechilor neamuri”, păstrată în manuscris, vorbeşte despre acest eveniment deosebit. Despre momentul pogorârii spune: „Creştinii au deja stinse opaiţele şi făcliile lor şi aşteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă”.
Tot acesta precizează faptul că unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă şi să nu se înfăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama.
În cronica istoricului Hugues, în care este relatată mărturisirea cronografului francez Richard cel Binecuvântat (970-1046), se precizează autenticitatea minunii.
„Deodată, în jurul ceasului al nouălea, în timp ce toţi se rugau, o candelă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor, se menţionează în documentul istoric”.
În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini.
Mulţimea credincioşilor a aşteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar şi după apusul soarelui.
Patriarhul grec Sofronie IV era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când şi-a asumat săvârşirea celei mai însemnate ceremonii a anului, însă turcii l-au lipsit de acest drept legal.
Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a uşii bisericii, lângă o coloană. Şi deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor.
În câteva minute sfânta flacără s-a întins la toţi cei care se aflau acolo şi curtea bisericii s-a luminat. Uimiţi, păzitorii turci au deschis atunci uşile bisericii şi patriarhul, împreună cu mulţimea ortodocşilor, s-a îndreptat spre Sfântul Mormânt.
Evenimentele acelei zile sunt descrise în toate aşa-numitele Proschinitare ale Ierusalimului, care sunt nişte îndrumătoare pentru închinătorii Sfintelor Locuri. Cel mai vechi dintre aceste Proschinitare, în care se menţionează despicarea coloanei, este cuprins într-un preţios manuscris care se află în Biblioteca din München.
Trebuie menţionat că şi măsurătorile ştiinţifice efectuate de către fizicianul rus, Andrei Volkov, la Mormântul lui Hristos, în Sâmbăta Mare a anului 2008, confirmă venirea Sfintei Lumini şi dezvăluie fenomene pe care chiar el le caracterizează „de necrezut şi complet inexplicabile”.