În bisericile și mânăstirile ce țin de Arhiepiscopia Tomisului se va ține o nouă slujbă de Paște, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii “ca în noaptea de Paști”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției.
“Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, (…) în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
“Miercuri, 27 mai, este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede același început ca în noaptea Învierii”, este legea bisericească ce permite repetarea slujbei Învierii.
Arhiepiscopia Tomisului menționează că decizia vine ca urmare “a dorințelor neîmplinite” ale credincioșilor de a duce lumină acasă.
“Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști și de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcușului spre Înviere”, se arată în același mesaj.
Vor fi trei zile de
post, Slujba de înviere reluată și apoi Înălțarea, au arătat
reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
“Se rânduiește un post bisericesc de trei zile în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 și 26 mai, în care credincioșii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtășanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai;
Joi, 28 mai,
întrucât Înălțarea Domnului este și ziua pomenirii eroilor,
preoții pot pomeni în cimitire pe cei adormiți precum la Paștele
Blajinilor.
Menționăm că
Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a
fost adusă de Paști de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată
această perioadă în sfintele altare.
Veniți de luați Lumină!”