Rudele și prietenilor timișorenilor care au murit la Revoluție s-au strâns, marți, la Cimitirul Eroilor pentru a participa la slujba de pomenire și la parastas. Evenimentul solemn s-a desfășurat pe platoul din fața monumentului dedicat eroilor Revoluției din 1989.

Moment emoționant la Timișoara, la 30 de ani de la declanșarea Revoluției. Timișorenii care au murit pentru libertate, comemorați la Cimitirul Eroilor

Zeci de candele cu pozele celor ucişi în decembrie 1989 au fost aprinse şi aşezate lângă Flacăra Eternă din Cimitirul Eroilor, notează tion.

Pe 17 decembrie 1989 și-au dat viața primii timișoreni, în numele libertății. În această zi, familiile celor seceraţi de gloanţe, prieteni, revoluţionari şi oficialităţii locale participă în fiecare an la slujba de pomenire a celor căzuţi în Revoluţie.

Zeci de oameni au murit pe 17 decembrie 1989 la Timișoara

În urmă cu exact 30 de ani, pe 17 decembrie 1989, s-au tras primele focuri de armă. Armata și-a îndreptat armele împotriva oamenilor care au ieșit în stradă pentru a scanda împotriva regimului lui Nicolae Ceaușescu.

Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate
Recomandări

Miliția a intervenit și a făcut arestări. Pe străzile din Timișoara, Armata a scos tancuri și vehicule blindate, în încercarea de a-i intimida pe manifestanți.

Tancuri au fost trimise pe 17 decembrie 1989 pe străzile din Timișoara pentru a-i dispersa pe manifestanți / foto: Opinia Timișoarei

La Spitalul Județean Timișoara, holul de la Urgențe era plin de răniți ce așteptau să fie preluați de medici.

62 de oameni au murit în 17 Decembrie 1989 la Timișoara, iar câteva sute au fost răniți.

Încercarea regimului Ceaușescu a de înăbuși violent Revoluția de la Timișoara avea să dea în clocot spiritul unui oraș care a decis atunci să se opună cu toate forțele ordinelor criminale, notează Opinia Timișoarei.

Au urmat trei zile de teroare în care timișorenii și-au dat întâlnire în Piața Operei și au redescoperit solidaritatea.

foto: Tion

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Afacerea cu care Dan are un succes nebun în România. Produsele se vând ca pâinea caldă, românii adoră să le mănânce, un kilogram costă 25 de lei
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO

Ce să pui în borcanele cu castraveți în oteț ca să fie crocanți și să aibă un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Observatornews.ro
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI