Proiectul de hotărâre care așteaptă avizul consilierilor locali se referă la “aprobarea folosinței cu titlu gratuit a terenului de sport din incinta bazei sportive de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, 17A, de către Biserica Creștină Baptistă nr. 1 BETEL Timișoara, pentru desfășurarea serviciilor divine, pe perioada stării de alertă”.
Potrivit proiectului de hotărâre, chiar dacă slujbele religioase baptiste vor avea loc în aer liber, sunt necesare în continuare respectarea măsurilor de protecție și de distanțare socială.
“Biserica Creștină Baptistă nr. 1 BETEL Timișoara va folosi incinta bazei sportive pentru a desfășura serviciile divine în fiecare duminică, între orele 17.00 și 20.00, pe perioada stării de alertă, condiționat de limitarea numărului de persoane, astfel încât să fie respectate regulile de protecție sanitară ce vor fi stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în conform prevederilor art. 1, pct. 4 din Anexa 3 «Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc» la HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în proiectul de hotărâre, potrivit tion.ro.
Reprezentanții bisericii au cerut primăriei încă din 14 mai să le pună la dispoziție terenul de sport de vizavi de lăcașul de cult, motivând că nu au un spațiu pentru desfășurarea serviciilor divine în aer liber.
Primăria Timișoara arată că terenul nu este folosit în prezent, “la această dată această bază sportivă nu funcționează, întrucât necesită executarea unor lucrări de reabilitare și refuncționalizare, pentru a putea fi adusă în stare de funcționare și este cuprinsă în programul de investiții pe anul 2020”.
Sursa foto: Google Maps
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro