Deşi era prea tânăr pentru a face parte din SMURD, Szabi a insistat să rămână, iar Raed Arafat şi ceilalţi salvatori i-au îndeplinit dorinţa. La început, Szabi a fost voluntar, iar mai apoi a devenit asistent.
De atunci, tânărul a lucrat pentru SMURD şi a muncit cu pasiune, salvând nenumărate vieţi.
Din păcate, el nu a mai putut fi salvat. Szabi a murit pe 12 martie, în urma unui stop cardiac. Raed Arafat, care l-a cunoscut şi îndrumat pe tânăr, la începutul carierei sale, deplânge moartea acestuia.
„Am aflat cu mare tristeţe faptul că am pierdut unul dintre cei mai dedicaţi oameni cu care am lucrat în SMURD Târgu Mureş. Szabi a devenit voluntar la SMURD când avea doar 14 ani. A studiat şi a devenit asistent medical rămânând alături de noi în continuare. In această seară (n.r sâmbătă, 12 martie), doar la vârsta de 33 ani, a suferit un stop cardiac şi în pofida încercărilor colegilor din Târgu Mureş de a-l salva, din păcate Szabi ne-a părăsit! Nu am cuvinte să descriu ce simt şi ce pierdere este plecarea lui dintre noi! Să-l odihnească Dumnezeu si condoleanţele mele familiei, prietenilor şi colegilor lui. Sunt convins că el nu va fi uitat niciodată! Este trist când salvatorii nu pot fi salvaţi!”, a scris Raed Arafat, pe pagina sa de Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro