„Conducerea SNSPA, întrunită astăzi, 15 septembrie 2020, în cadrul Consiliului de Administrație, a decis în unanimitate declanșarea oficială a procedurii de clarificare în instanță a nerespectării legislației de către conducerea CNR”, a informat astăzi intituția condusă de Remus Pricopie.
Cu acest prilej, SNSPA va solicita instanței:
- constatarea încetării de drept a mandatului președintelui CNR, începând cu data de 29 mai 2020;
- nulitatea tuturor actelor emise de CNR, de la finalul lunii mai 2020 până în prezent, inclusiv a avizelor emise, la solicitarea Ministerului Educației, pentru actele normative adoptate de către Guvern sau Parlament, după caz;
- clarificarea politizării CNR, care trebuie să rămână o instituție independentă și apolitică, în condițiile în care atât în lege, cât și în statut există precizări clare în acest sens.
Pe 10 septembrie, Remus Pricopie, rector SNSPA, a susținut pe Facebook că președintelui Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, i-a expirat mandatul în luna mai.
Contactat de Libertatea, Sorin Cîmpeanu i-a dat replica.
În aceeași zi, Pricopie a transmis ziarului că SNSPA va intenta un proces, „dacă nu va exista o soluție amiabilă” de intrare în legalitate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro