Reprezentanții SNSPA au trimis comunicatul în care informează că activitățile didactice vor continua online în contextul în care ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat în presa centrală că odată cu încetarea stării de alertă, universităţile nu ar mai putea organiza cursuri online.
„Luni, 7 martie, şi marţi, 8 martie 2022, conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a analizat impactul ridicării stării de alertă asupra procesului didactic şi a hotărât ca, până în data de 4 aprilie 2022, toate activităţile didactice să se desfăşoare în continuare pe platformele de e-learning ale structurilor academice ale universităţii, în mediul online”, informează SNSPA, într-un comunicat remis presei.
„SNSPA respectă legea, aşa cum a făcut-o mereu, şi consideră că aplicarea ei trebuie făcută cu responsabilitate faţă de comunitatea academică. De asemenea, SNSPA nu va accepta ca procesul didactic să fie bulversat, printr-o trecere rapidă, de la o zi la alta, din mediul online la mediul fizic”, a notat SNSPA.
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, afirmă că peste 60% dintre studenţii instituţiei de învăţământ superior nu sunt din Bucureşti, iar activităţile didactice în format fizic presupun cazarea studenţilor, însă „o bună parte” din locurile disponibile în căminele SNSPA sunt puse la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina.
„Peste 60% dintre studenţii noştri nu sunt din Bucureşti. Reluarea activităţilor didactice în format fizic presupune cazarea studenţilor, dar o bună parte din locurile disponibile în căminele SNSPA sunt puse la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina”, a susținut prof. univ. dr. Remus Pricopie.
„Învăţământul în forma fizică este evident dorit de toată lumea şi este normală revenirea la acest sistem, dar nu într-o manieră care prejudiciază derularea procesului didactic. Pe de altă parte, sistemul online s-a dovedit că are şi multe avantaje, care ar trebui păstrate”, a precizat prof. univ. dr. Remus Pricopie.
În funcţie de rezultatul consultărilor, conducerea SNSPA va decide și modul în care se vor desfăşura activităţile de curs şi seminar, începând de luni, 4 aprilie 2022, pentru studenţii înmatriculaţi la programele de licenţă, masterat şi doctorat, din cadrul fiecărei structuri academice a universităţii.
FOTO: SNSPA – Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro