Reprezentanții SNSPA au precizat că Alexandru Cumpănașu a semnat, la angajare, un document potrivit căruia se încadrează la studii superioare.
„Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare”, se arată într-un comunicat al SNSPA.
În funcție de
rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care
se impun.
Demersul vine în contextul în care în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Alexandru Cumpănașu nu ar avea studii superioare.
În declaraţia de avere publicată pe site-ul Biroului Electoral Central, Alexandru Cumpănaşu figurează cu un salariu anual de 66.762 lei de la SNSPA.