În țară, lumea a ieșit prin parcuri sau pe lângă păduri. La fel s-a întâmplat și în Capitală, mai puțin partea cu pădurile, care se află mai mult la periferia orașului.
Totuși, bucureștenii au mai multe parcuri de unde pot alege, dar și unele zone amenajate pentru grătare. Și unde nu există… oamenii se descurcă.
Cum ar fi aleea de lângă Lacul Morii, din cartierul Crângași, care s-a umplut de locuitori care nu postesc înainte de Paște și care au preferat să consume diferite tipuri carne, direct în natură. Nu chiar în mijlocul ei, pentru că în zonă trec tramvaie, circulă mașini și e multă gălăgie.
[libgallery id=”1794521″]
FOTO: Dumitru Angelescu
Dar toate acestea pălesc în fața unei zile liniștite și călduroase, care a fost petrecută alături de familie și prieteni.
Orăselul Copiilor, parcurile de cartier sau Grădina Cișmigiu ori Herăstrău, unul dintre cele mai mari parcuri bucureștene, au fost luate cu asalt de iubitorii de soare și, deci, căldură.
Unii au facut plajă, așa cum v-am arătat ieri, alții s-au plimbat cu bicicletele, au înalțat zmeie sau au apelat la un picnic, pentru a mânca de prânz în aer liber. Alții au mâncat pe unde au apucat… cum ar fi, pur și simplu, pe o bancă.
„În două-trei zile vine vara”, ar fi concluzia pe care a tras-o o domnișoară, în drum spre o stație de metrou de pe Magistrala 2. Cine știe, poate cobora chiar la Aviatorilor (acces Parc Herăstrău).
[libgallery id=”1794549″]
FOTO: Dumitru Angelescu
Și cam are dreptate, ținând cont de faptul că și în perioada următoare vremea se va încălzi accentuat, iar în unele regiuni temperaturile maxime vor atinge şi chiar vor depăși valoarea de 20 de grade Celsius!
E adevărat că meteorologii spun ceva și de niște ploi, dar mai multe detalii găsiți în prognoza meteo. Cum va fi vremea până pe 9 aprilie.
Citește și: Cum va fi vremea de Florii 2017
Cum va fi vremea de Paște 2017