„Atitudinea doamnei ministru Ana Birchall nu este poziția PSD. Am spus și repet.: PSD nu va mai da nicio OUG pe Justiție. Noi ne-am învățat lecția la europarlamentare. Intervenția doamnei Birchall nu e personală, este revocată conform deciziei CCR și eu nu accept, am avut o discuție cu ea și nu accept să implice ministerul în scandal. Este membră PSD, vom vedea atitudinea dânsei în fața colegilor care sunt dezamăgiți, atitudine care dezamăgește”, a afirmat premierul.

Potrivit Vioricăi Dăncilă, magistrații trebuie să ajungă la un consens.

„A fost deja o discuție legată de acest aspect în care am subliniat, vom avea în noul CEx, indiferent …dar după moțiunea de cenzură venim cu remanierea Guvernului în plenul Parlamentului”, a spus Dăncilă.

Ana Birchall a anunţat, în luna septembrie, că grupul de
lucru interministerial coordonat de minister a ajuns la concluzii
preliminare referitoare la Secţia de investigare a infracţiunilor din
justiţie, precizând că ”sunt două concluzii şi niciuna nu susţine
funcţionarea în această formă a acestei instituţii”.

La finalul lunii august, premierul Viorica Dăncilă i-a trimis lui Klaus Iohannis o solicitare de revocare a Anei Birchall de la Ministerul Justiției și numirea Danei Gîrbovan în locul acesteia.

Șeful statului a respins-o însă pe Gîrbovan și nu a semnat decretul de revocare a lui Birchall. În urmă cu câteva zile, noua propunere de interimar pentru Justiție a fost Daniel Duciu.

Urmărește-ne pe Google News