Acest summit ar urma s fie organizat pe 30 martie 2019, la o zi după finalizarea procedurilor de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează turnulsfatului.ro.

„E un lucru foarte important și asta reflectă sau expune încă o dată că domnul Junker este un vechi prieten al României și pot spune asta pentru că am făcut parte dintr-un cabinet, Cabinetul Năstase, care a beneficiat din plin de sprijinul Luxemburgului, atunci când prim-ministru era Junker și la intrarea în NATO și la intrarea în UE. De altfel, această propunere ca în timpul președinției române din 2019, la Sibiu, pe 30 martie, să aibă loc un summit, care să arate drumul pe care se angajează Europa, după ce Marea Britanie va fi părăsit UE, este extrem de important. România are astfel șansa de a se plasa pe harta mariilor decizii continentale și iată că acest lucru a fost deja stabilit de Junker astăzi”, a declarat la Antena 3, vicepreședintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu.

„Uniunea Europeană trebuie să profite de ‘vântul favorabil pentru a se relansa” – a spus Jean Claude Juncker, în faţa Parlamentului European.

În discursul despre starea Uniunii, Preşedintele Comisiei a amintit despre problema vaccinării din România şi a asigura din nou ţara noastră de sprijinul său pentru intrarea în Spaţiul Schengen. Cu această ocazie, Juncker a cerut organizarea unui summit european la Sibiu, în 2019, precizează sursa citată.

Declarația vine în contextul în care România va deține președinția Uniunii Europene în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, ca urmare a devansării cu șase luni a tuturor președințiilor Consiliului UE în condițiile în care Londra a renunțat oficial să mai asigure președinția semestrială a Consiliului UE din perioada iulie-decembrie 2017, după referendumul din 23 iunie 2016 în care Regatul Unit a decis să părăsească blocul comunitar.

Decizia privind devansarea cu șase luni a tuturor președințiilor a fost adoptată la 26 iulie de Consiliu și stabilește ordinea preluării președinției Consiliului UE până în 2030, potrivit unui comunicat al Celor 28. Procesul de devansare a președințiilor va începe la 1 iulie 2017, a menționat sursa citată. Astfel, în locul Marii Britanii, care urma să asigure președinția UE în a doua jumătate a anului 2017, președinția UE va fi asigurată de Estonia.

În primul semestru al anului 2017, președinția UE va fi asigurată de Malta. În 2018, Bulgaria va asigura președinția UE în prima jumătate a anului, iar Austria în cea de-a doua. Practic, România va prelua președinția UE de la Austria, la 1 ianuarie 2019, și o va preda Finlandei, care o va exercita de la 1 iulie 2019.

Totodată, Consiliul a decis să adauge Croația, care nu era încă membră a UE în momentul fixării calendarului președințiilor, care ar urma să asigure președinția prin rotație în prima jumătate a anului 2020.

Noua ordine revizuită a președințiilor Consiliului este valabilă până în 2030, decizia anterioară acoperind intervalul de timp doar până în iunie 2020.

Țara care deține președinția prin rotație are misiunea de a organiza reuniunile statelor membre. Ea stabilește agenda discuțiilor și dă astfel un anumit impuls subiectelor tratate. De la 1 iulie 2016, Slovacia asigură această președinție.

Anul trecut, Marea Britanie renunța să asigure președinția prin rotație a Consiliului UE din iulie-decembrie 2017, ca o primă consecință concretă a votului asupra Brexitului.

Premierul britanic, Theresa May, explica atunci – citată de Agerpres – că țara sa „va fi extrem de ocupată cu negocierile privind ieșirea din UE”.


CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV/ Carmen Tănase crede că va fi bunică, dar fiul său nici nu se gândește. ”Am fost în vizită și ne-am certat!”


 

 

 

Urmărește-ne pe Google News