Femeia a suferit un atac de cord.

Resuscitată 30 de minute

Conform Departamentului de Pompieri din Southfield, orășelul în care trăia tânăra, paramedicii au executat manevre de resuscitare timp de o jumătate de oră, însă fără succes: ”La acel moment, femeia nu avea semne vitale”.

Femeia a fost declarată moartă de către un medic de la camera de urgență de la un spital din apropiere. Iar patologul criminalist de serviciu a stabilit că, pe baza istoricului medical anterior al tinerei, nu mai e nevoie de un examen criminalistic suplimentar.

”După ce am primit toate documentele, trupul neînsuflețit a fost transportat de noi pentru înmormântare”, au spus cei de la firma de pompe funebre.

“Se mișca și respira”

”La sosirea ei la căminul funerar, personalul nostru a observat că tânăra se mișcă și respiră și a sunat imediat la Ambulanță”, au transmis, speriați, reprezentanții James H. Cole Home din Detroit.

Jocelyn Allen, de la casa funerară, a explicat: ”Se vedea clar pieptul, cum urcă și coboară”.

Femeia a fost apoi transportată la spitalul Sinai-Grace din Detroit, dar starea ei rămâne necunoscută.

Serviciul de pompieri a declarat că identitatea femeii va fi protejată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News