Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași l-au reținut pe Ion Holban, 67 de ani, din localitatea Țigănași, care a fost arestat preventiv, joi, de Tribunalul Iași, fiind cercetat pentru „viol” și „pronografie infantilă”.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că din primăvara anului 2015 până în luna iunie 2015, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Holban Ion a ademenit în locuința sa două minore în vârstă de cinci și șase ani, a întreținut relații sexuale cu minorele și a produs material pornografic profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința“, se precizează în comunicatul DIICOT.
Potrivit primarului din Țigănași, Iulian Chirilă, cele două fete provin dintr-o familie dezorganizată, fiind lăsate adesea singure acasă.
Sursa citată, a precizat că fetele au fost cele care au povestit asistentului social din comună, în urmă cu șase săptămâni, că au fost abuzate de un bărbat din comună, iar asistentul social a depus plângere la Poliție și i-a sesizat și pe reprezentanții primăriei.
„Cazul acestei familii este monitorizat de către noi. După ce am aflat despre aceste lucruri, am sesizat de îndată Poliția. El a venit cu amenințări la noi, că i-am denigrat imaginea în comună”, a declarat pentru Mediafax Iulian Chirilă, primarul comunei Țigănași.
Bărbatul locuiește singur în comună, fiind divorțat și având, la rândul său, mai mulți copii care sunt căsătoriți și mutați la casele lor. El a lucrat ca tractorist în satele din comună.