ComenteazăAruncă în pâinea ruptă o felie de salam. Apoi alta, și alta, jucându–se înainte cu ele. Nu ai cum să nu-i observi mâinile bolnave și degetele albe, crăpate, asemănătoare unui zid stricat, proaspăt văruit. O imagine cât o mie de cuvinte, un alb dureros de strident, obsedant, care rostește tăcut povestea tristă a omului ajuns în stradă.
“E un om bun, cuminte, nu dintre aceia răi. Îi aduce lumea mâncare, lichide calde și haine, trăiește din milă și pomană”, spune despre el o femeie. “Are perioade când este bine îmbrăcât, primește lucruri bune, nu zdrențe, dar pe parcurs îl fură camarazii de stradă. Săracul, e dus cu mintea în lumea lui, nu vorbește. L-au mai luat autoritățile care adună oamenii străzii, să-l ducă în casele acelea făcute special pentru cei necăjiți, însă pleacă de acolo. Nu stă. Și n-au ce să-i facă, legat nu-l pot ține. Se întoarce pe gura lui de canal, parcă-l cheamă cineva dinăuntru. Zi, noapte, frig sau cald, îl găsești mereu aici. E drept, și-a mai schimbat locul de când tot construiesc ăștia metroul, dar e la vedere, prin apropiere. Asta-i soarta lui, își duce crucea, ce poate să facă?!” îl compătimește cu sinceritate femeia, sărind brusc la o cu totul altă idee: “ Nu fură, nu da în cap, trăiește cum poate. Și, să știți, are momente când este ordonat, adună chiar hârtiile aruncate pe stradă de neciopliți și le duce el la coșul de gunoi”.
Parcă să confirme vorbele femeii, Viorel aranjează înaintea sa, la dungă, bocancii, pâinea și sticla cu bere ieftină. Scutură în aer pledul care-i învelea înainte corpul și îl pune, broboadă, pe cap. Se așează ușor pe gura de canal. Aburii calzi ai “casei” sale îl învăluie rapid, ascunzându-l în ei. Se pierde, conturând o siluetă. Viața merge, chiar și pentru el, mai departe.
Citește și:
Gest impresionant făcut de un polițist pentru un bărbat fără adăpost care își dorea să facă un duș