Băiatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a avut un firicel de păr în ochi încă de pe vremea când era copil, dar pe măsură ce a crescut, şi firul s-a făcut tot mai lung şi pe deasupra au apărut şi altele.
Iranianul ajunsese să aibă probleme când clipea, să nu mai vadă bine şi să se jeneze să iasă în public din cauza firelor de păr mari şi negre, care îi creşteau efectiv din globul ocular.
Potrivit New England Journal of Medicine, condiţia nu îi punea în pericol viaţa, dar ajunsese atât de deranjantă şi se dezvolta foarte repede, astfel încât în urma unei operaţii, oftalmologii i-au extras iranianului firele de păr şi i-au tăiat zona în care se aflau rădăcinile acestora.
Din păcate, faptul că a stat 10 ani cu firele respective care au tot crescut, tânărului de 19 ani i-a fost afectată vederea iremediabil la ochiul cu pricina, dar din fericire, nu o să mai aibă această problemă pe viitor.