După ce s-a distrat cu prietenii într-o discotecă din Adamclisi, adolescenta domiciliată în Ion Corvin a fost violată de 8 indivizi. Potrivit unor surse, fata nici nu ştia cum a ajuns acasă duminică dimineaţa, atât din cauza şocului, cât şi a alcoolului.
Se pare că înaintea consumării actelor sexuale, tinerii au pus-o să consume alcool care au adus-o în imposibilitatea de a gândi lucid sau de a opune rezistenţă. Localnicii susţin că ea a ajuns acasă goală, îmbrăcată cu o geacă bărbătească, aparţinând probabil unuia dintre cei care au abuzat-o.
Mama sa nu a sesizat imediat Poliţia, gândindu-se că fata va avea de suferit dacă va face publică drama acesteia. Din această cauză, ancheta ar putea întâmpina dificultăţi.