Incident şocant în Vrâncioaia, judeţul Vrancea, acolo unde o minoră care a fost luată la rost de fratele mai mare cu un an a reacţionat într-un mod total inconştient.
Ajuns acasă, Cosmin, fratele Cătălinei, a găsit-o pe aceasta în pat cu un băiat necunoscut şi a luat-o pe sora mai mică la rost. Amorezul care era în pat cu ea a reacţionat şi între cei doi s-a iscat un conflict care a degenerat. Când a văzut că băiatul cu care se afla în pat a fost lovit de fratele ei, minora a luat un cuţit şi l-a înjunghiat pe Cosmin în spate.
Imediat după incident a plecat de acasă împreună cu băiatul cu care fusese prinsă în pat, dar a fost depistată în scurt timp de poliţişti, iar fratele său a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Focşani, fiind internat la Secţia de Chirurgie.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest, urmând să stabilească circumstanţele în care s-a produs incidentul, dar şi dacă fata minoră a întreţinut raporturi sexuale cu băiatul cu care era în pat.