Cea despre care se ştie că o chema Rawan este doar una dintre tinerele din Yemen care sunt măritate de familiile lor cu forţa, conform celor arătate de ziariştii de la Daily Mail. În prezent, activiştii din Yemen cer ca familiile implicate, inclusiv soţul fetiţei moarte, să fie arestaţi.
Incidentul, petrecut în zona Hardh, în apropierea graniţei cu Arabia Saudită, a oripilat întreaga opinie publică, iar unul dintre activişti spune că monstrul responsabil de această crimă trebuie aspru pedepsit.
Practica des întâlnită în Yemen – căsătoriile impuse – reprezintă o problemă ce a atras atenţia organizaţiilor internaţionale care militează pentru drepturile omului.
Yemenul a avut o lege prin care căsătoria sub vârsta de 15 ani era interzisă, dar care a fost îndepărtată în anii ’90.