Amir Issa, în vârstă de 29 de ani, a fost împușcat mortal chiar în fața case. Tatăl lui, Shehada Issa, în vârstă de 69 de ani, a fost arestat pentru moartea acestuia. Autoritățile au însă multe necunoscute în acest caz. Mai exact, încearcă să stabilească cine este responsabil de o altă crimă, mama băiatului a fost înjunghiată de mai multe ori în locuință. Astfel, bărbatul arestat susține că și-a împușcat fiul în legitimă apărare, după ce a cadavrul soției în locuință. Procurorii susțin însă altceva.

“Crima a fost comisă din cauza orientării sexuale a victimei”, a declarat un procuror, potrivit The Telegraph.

Polițiștii nu au dat însă prea multe detalii despre amenințările pe care bărbatul le-a făcut împotriva fiului său pentru că acesta era homosexual.

Shehada  Issa a fost arestat la fața locului, după ce a recunoscut că și-a împușcat fiul.

“A susținut că acesta era înarmat cu un cuțit, însă nu a fost găsit niciun cuțit”, a spus un detectiv. Bărbatul și-a împușcat fiul în abdomen și în față, mai scrie sursa citată.

Autoritățile susțin, totodată, că părinții băiatului îl goniseră de acasă după ce au aflat despre orientarea sa sexuală. Mai mult, tatăl și fiul s-au certat de mai multe ori în public. Shehada Issa este acum în spatele gratiilor, riscând închisoare pe viață dacă va fi găsit vinovat.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News