Vecinii au povestit că cei doi erau divorţaţi de o lună de zile, însă certurile au continuat și după separare. Se pare că bărbatul îi reproşa mamei copiilor săi că l-ar fi înşelat. Cadavrele celor doi au fost descoperite weekendul trecut după ce o rudă, speriată că nici aceștia nu sunt de găsit, a alertat autoritățile.
O patrulă de ordine publică şi o echipă de la Biroul Investigaţii Criminale Suceava s-au deplasat la faţa locului, stabillind că în casa respectivă locuiesc Gheorghiţă Anghel, de 51 de ani, şi soţia acestuia, Elena Anghel, de 50 de ani, ambii din Suceava.
La parter, de stâlpii scării ce duce la etajul superior al casei, a fost găsit cadavrul lui Gheorghiţă Anghel, cu o sfoară în jurul gâtului, bărbatul fiind îmbrăcat în pijama. Cu ocazia verificărilor făcute în celelalte camere ale locuinţei, la etaj, într-un dormitor a fost găsită soţia acestuia, Elena Anghel, care era întinsă pe podeaua camerei, fără suflare. Se pare că femeia a fost ucisă în bătaie, apoi fostul ei soț s-a spânzurat. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.