Filmuleţul, postat recent pe internet, îl arată pe bărbatul care dă din mâini şi ţipă disperat, în timp ce este tăiat pe jumătate. Partea corpului de la brâu în sus e între şinele căii ferate, iar cealaltă parte, adică picioarele, sunt undeva lângă şine.
Pe site-ul liveleak.com, unde a fost prezentat şocantul filmuleţ, mulţi oameni au spus că e imposibil să se întâmple aşa ceva şi că este, cu siguranţă, un filmuleţ fals.
Pe de altă parte, au fost şi cei mai insensibili care au făcut tot felul de glume, de genul „O să-mi tai asta de pe lista cu moduri în care aş vrea să mă sinucid!”
Dacă este real sau o glumă proastă, nu se poate spune cu adevărat, fără a analiza cu atenţie imaginile, dar oricare ar fi varianta corectă, cu siguranţă filmuleţul este şocant şi nerecomandat celor slabi de inimă.