Adi Şerbiuc, în vârstă de 31 de ani şi Vasile Seserman, fost concurent la emisiunea-concurs “Vocea României”, în vârstă de 25 ani, au sfârșit înecați, după ce au sărit din barca pneumatică în care se aflau pentru a înota în apele râului. Potrivit evz.ro, imediat ce aceștia au sărit în râu, cerul s-a întunecat şi a început o vijelie puternică. Vântul a îndepărtat barca de ei, iar cei doi nu au reușit să înoate până la mal. Cu ultimele puteri, bărbații au strigat după ajutor, iar mai mulţi prieteni au sărit după ei în apă. Din păcate însă, era prea târziu, apa îi înghițise. Tragedia a avut loc luni seara, în jurul orei 20, pe iazul Lipoveni de la ieşirea din Suceava.
A cântat piesa „Hotel California” la „Vocea României”
Vasile Seserman a participat la cel de-a treia ediție a emisiunii „Vocea României”, dar nu a reușit să convingă pe niciunul dintre cei patru jurați – Horia Brenciu, Loredana Groza, Smiley și Marius Moga – să îl aleagă în echipa lui. Seserman a cântat în timpul show-ului melodiaformației Eagles, „Hotel California”.