Video şi captură foto: Youtube
Copilul s-a născut prematur în urmă cu o săptămână, într-un spital pakistanez, fiind rezultatul unui sindrom rar, cunoscut sub denumirea de „gemeni paraziți”- unul dintre copii se dezvoltă normal în timp ce al doilea denegerează, fiind practic asimilat de cel sănătos. „Fetusul parazit” este localizat de cele mai multe ori în zona abdominală și va crește odată cu „gazda”. Potrivit medicilor, numai două dintre picioare sunt ale micuțului, celelalte patru aparținând fratelui său geamăn. Specialiştii de la Institutul naţuional pentru Dezvoltarea Copilului din Karachi se luptă să-l salveze pe cel de-al doilea nou-născut, care se află acum la secţia de Terapie Intensivă.raza a mai spus că echipa colegilor săi pakistanezi caută acum sprijin din partea unor specialişti strini pentru a i se alura în vederea salvării copilului. Această boală genetică este extrem de rară, înregistrându-se un caz la un milion de persoane. Copilul, a cărui mamă este soţia unui tehnician specializat în raze X, s-a născut în urmă cu câteva zile, a declarat Jamal Raza, directorul Institutului naţional de Sănătate a Copilului din Karachi (sudul Pakistanului). „Suntem o familie săracă şi sunt recunoscător guvernului că ne ajută să ne vindecăm copilul”, a declarat presei tatăl nou-născutului.