De Crăciun împodobim, de fapt, ”Bradul cosmic”, arborele sacru al românilor

Obiceiul bradului împodobit de Crăciun la români a avut fel de fel de explicații, care mai de care mai bizare. Ba că l-am împrumutat de la germani în Evul Mediu, ba că este din Lituania, ba că l-am primit în secolul al XIX-lea…, oricum, a venit din altă pate. Lucrarea ”Mitologia română”, scrisă de academicianul Romulus Vulcănescu (1912-1999), scriitor și etnolog, arată că bradul este un arbore sacru la români dintotdeauna, adică nu vine de nicăieri, este autohton. Iar termenul de Crăciun nu se găsește decât în România și în jurul ei, nicăieri în altă parte și are ca sens profund moartea și renașterea lumii la sfârșit de an vechi și început de an nou, în preajma solstițiului de iarnă.

Faptul că, mai târziu, creștinismul s-a suprapus peste această tradiție străveche, în sensul de naștere a lui Hristos și, cu el, a unei lumi noi, nu elimină datina veche, ci o îmbogățește. Nu sunt elemente religioase contrare, ci complemetare.

”Brad cu stele încărcat,/ brad cu neguri îmbrăcat”

”Sus în vârful muntelui/ crește bradul brazilor,/ de mare și înfoiat/ tot cerul l-a îmbrădat,/ soarele în cetini,/ luna între ramuri,/ mii și mii de stele/ între rămurele”.

Sau: ”Sus la munte ce-mi vedere?/ Leru-i Doamne ,/ îmi vedre-ncetinat/  brad cu stele încărcat,/ brad cu neguri îmbrăcat;/ și în vârfu-i ce-mi vedere?/ Cerul leagăn de mătase,/ dar în leagăn cine-mi șade?/ Șade Luna sfântă/ și cu bradul precuvântă(…)”

Recomandări

Imobiliariada. Abuzul imobiliar, un subiect de foc în alegerile din 2024 cu Nicușor, Vicol-Ciorbă, Băluță &Simion

Așa sună poeziile populare despre brad, conform lucrării ”Mitologia română”. Romulus Vulcănescu arată aici că bradul este cel mai important arbore din cultura populară românească. Din el, în condițiile în care este considerat un fitototem, adică un strămoș arboricol al ființei umane, s-a născut omul însuși. Iar faptul că îl împodobim de Crăciun nu este o întâmplare istorică recentă, este un dat al neamului nostru din străvechime.

”Și era supărat Dumnezeu, și-a aruncat baltagul în apa cea mare. Și din baltag crescu un arbore”

Crearea Cosmosului, conform unei legede a ciobanilor sibieni apărută în Tribuna, în 1889, a fost făcută din ape, arată Vulcănescu în cartea sa. ”Până nu a fost lume și era numai apă mare, s-a gândit Dumnezeu să facă lumea cât mai degrabă. Dar nu știa ce fel de lume și cum să o facă. Și era supărat Dumnezeu că nu avea nici frați, nici prieteni. De mânie, și-a aruncat baltagul în apa cea mare. Și ce să vezi, din baltag crescu un arbore mare”. Mai departe, din acest arbore cad bucăți de carne și apar oamenii, în jurul rădăcinilor sale apare pământul, iar cu ramurile sale susține cerul. Ce fel de arbore este acesta?

”În istoria mitică a poporului român, creația Cosmosului a fost concomitentă cu a arborelui cosmic, care a fost și a rămas întruchipată prin brad”, explică Romulus Vulcănescu.

Recomandări

Cum a fost consolat senatorul Eugen Pîrvulescu după ce-a plătit pentru o funcție înaltă și a ratat-o: „Pierzi, câștigi – negustor te numești!”

Ca arbore cosmic, bradul este modelul arboricol care concentrează o bună parte din activitățile spirituale de ordin mitologic ale românului. În satul românesc, bradul este o prezență simbolică la naștere, la căsătorie și la înmormântare. Este un strămoș al nostru din regnul vegetal.

Bradul este cel mai frecvent și mai semnificativ totem arboricol în epoca neolitică, a bronzului și chiar a fierului.

Cu rămurică de brad în mână este reprezentată, în mitologia tracă, zeița Bendis, care corespunde în mitologia greacă târzie zeiței Artemis. Adică probelmatica bradului în Balcani nu este de ieri, de alaltăieri.

Termenul ”Crăciun” nu se găsește decât la slavii și ungurii din vecinătate cu românii

De ce avem brad de Crăciun? Acest persoanj mitic, Crăciun, este o făptură sacră care simbolizează prin excelență tipul creator. În mitologia geto-dacă, spune Romulus Vulcănescu (foto), e posibil să fi fost reprezentat printr-un strămoș care simboliza echilibrul elementelor în stadiul facerii lor, al începutului procesului celor necreate și nedate în vileag.

Termenul ”Crăciun”, în afara granițelor etnice românești, nu se găsește decât la slavii și ungurii din imediata vecinătate cu românii: la o parte din bulgari Krațun, cu sensul românesc; la ucrainenii carpatici Kerețunj, atestat în expresia ”Kerețunj veceri” (Ajunul Crăciunului); la cehi, Krațun, ca și la slovaci; la unguri, Karacson.

Recomandări

„Putin doarme până la 10 și își lasă miniștrii să stea șase ore în sala de așteptare“. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (IV)

La români, Crăciunul era și este însoțit de aprinderea unei buturugi sau a unor ”crăci” pe o culme de deal sau de munte.

De la Crăciun la Bobotează se merge la colindat pentru a goni spiritele rele și a contribui la aducerea noului an. Capra, Ursul, cerbul și toate celelalte animale invocate în ritualul popular străvechi sunt zoototemuri, ”strămoși animalieri” ai omului, care mor și renasc pe un nivel al existenței superior în timpul colindului.  Acesta și este sensul profund al colindului, moartea și renașterea unei divinității arhaice – așa cum face și Hristos în Evanghelie. Gălăgia pe care o fac colindătorii, cu clopoței, talăngi, bice etc., are drept scop alungarea spiritelor rele.

”Moare anul vechi și se naște anul nou, cu Luna, cu stelele, cu tot Cerul și Pământul”

”Între bătrânul cioban mirific Crăciun și bradul sacru, relația este mult mai veche decât aceea pe care a stabilit-o în secolul al XIX-lea Sfântul Bonifaciu de Strasburg pentru întreaga creștinătate occidentală”, se arată în Mitologia Română.

Nu întâmplător, sărbătoarea Crăciunului este însoțită de împodobirea bradului: moare anul vechi și se naște anul nou, cu Luna, cu stelele, cu tot cerul și pământul.

Mai mult, toate tradițiile românești precreștine legate de această perioadă, capra, ursul, cerbul, au la bază moartea acestor zoototemuri și renașterea lor în urma unui act ritualic.

În momentul în care se împodobește bradul, omul reiterează facerea lumii de către păcurarul primordial: Dumnezeu creatorul.

Dacă îmbrățișăm, însă, mesajul lui Mircea Eliade, asistăm la un fel de teatru mitic în care personajul principal, omul, nu reface scene din timpuri străvechi, ci devine, în acel moment magic, Creatorul însuși, care construiește lumea din brad.

Astfel, lumea renaște în Anul Nou printr-un act ritualic al omului: împodobirea bradului.

CITEȘTE ȘI:cr

Sute de adepți ai unor culte religioase au cerut ștergerea CNP-ul din certificatele de naștere. Cererile le-au fost refuzate

FOTO | Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Măsuri de securitate extraordinare, pe fondul amenințării teroriste

Urmărește-ne pe Google News