Demersul a fost inițiat de comunitatea românilor din Danemarca, reprezentată de Mihai-George Forlafu.
„SOCIAL DEMOCRAȚII DANEZI VOR DUCE PROBLEMA PSD în cadrul PES
Acum câteva zile am făcut o scrisoare deschisă către partidul social-democrat din Danemarca prin care ceream ajutorul ca PSD să fie exclus din PES. Astăzi am primit răspunsul.
Răspunsul din partea social-democraților din Danemarca a venit prin intermediul lui Orla Hav, parlamentar danez și unul din liderii partidului social democrat din Danemarca. Orla este membru cu vechime al partidului (încă din anul 1965).
Printre altele, acesta a spus că social-democrații au primit scrisoarea și că au discutat problema:
“Noi am discutat această problemă în grupul liderilor partidului și suntem foarte îngrijorați despre ce vedem și auzim despre România.
Vom ridica această problemă în cadrul PES, care mai apoi poate decide excluderea partidului (n.r. PSD).
Principiile esențiale ale mișcării social-democrate sunt: Justiție socială și democrație
O condiție prealabilă pentru a face parte din mișcarea social-democrată este ca, în practică, aceste două principii de bază să fie respectate.
În prezent observăm că Partidul Social Democrat din România nu se află în pas cu acestea.
Liderul partidului (n.r. Liviu Dragnea) este condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz de putere.
Partidul (n.r. PSD) încearcă să eludeze justiția și ignoră principiile de bază social-democrate prin folosirea majorității sale în parlament pentru a legaliza ilegalitatea.
Speranța noastră este spre un partid social democrat autentic care să dezvolte România în Europa.”
Pe de altă parte, noi, grupul ce am inițiat această scrisoare, am decis să ducem demersul nostru mai departe. Am tradus scrisoarea în italiană, spaniolă, portugheză, franceză, germană și suedeză și dorim să contactăm partidele de orientare social-democrată din țările respective cu aceeași cerere. Cu cât mai multe partide social-democrate europene susțin inițiativa noastră cu atât este mai mare șansa ca PSD să fie suspendat sau exclus”, a scris Mihai-George Forlafu pe contul său de Facebook.
FOTO: digifm.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro