Social democratul Olaf Scholz a primit miercuri dimineață votul Bundestagului pentru funcția de cancelar al guvernului de la Berlin. A fost doar o formalitate, deoarece partidele din noua coaliție dețin o majoritate confortabilă în legislativul federal.

Dar chiar și așa, Scholz a primit 395 de voturi (din 707), ceea ce înseamnă că nu toți membrii coaliției au votat pentru. Dacă s-ar fi întâmplat așa, Scholz ar fi trebuit să primească 416 voturi.

După o întâlnire cu președintele Frank-Walter Steinmeier și o scurtă ceremonie de învestire, social-democratul a preluat în mod formal postul.

Este un nou început, după 16 ani în care guvernul a fost condus de conservatoarea Angela Merkel. Dar în același timp nu vorbim despre o ruptură. Scholz a promis continuitate – exact ce își doresc germanii.

Scholz, ministrul de Finanțe din ultimul guvern al Angelei Merkel, i-a condus pe social-democrați spre victorie în alegerile parlamentare federale din 26 septembrie, un scenariu pe care puțini îl prevedeau la începutul anului.

Politicanul de 63 de ani, care o emulează pe Merkel în multe privințe, a reușit apoi să încheie o coaliție de guvernare cu Verzii ecologiști și cu Democrații Liberi – liberali – în ciuda unor interese divergente în plan economic și social.

Dincolo de continuarea stabilității economice din era Merkel, noul guvern își propune totuși unele lucruri ambițioase – o tranziție spre energia verde care presupune renunțarea la cărbune, înlocuirea infrastructurii digitale învechite și transformarea Germaniei într-o țară ceva mai echitabilă, prin mărirea salariului minim și alte măsuri.

Posibile schimbări ar putea fi vizibile și pe plan extern, unde viitoarea ministră de Externe, Annalena Baerbock, a promis o linier mai dură în relație cu statele conduse de regimuri autoritariste, precum China sau Rusia.

Un guvern cu un număr egal de femei și bărbați

Noul guvern va număra pentru prima dată tot atâtea femei câţi bărbaţi. Iar acestea vor ocupa posturi-cheie, precum cel de Interne sau al Apărării, a anunţat luni Olaf Scholz, informează AFP, citată de Agerpres.

Partidul Social-Democrat (SPD), care va conduce coaliţia guvernamentală, a decis să încredinţeze femeilor portofoliile Ministerelor de Interne, Apărării, Dezvoltării şi Construcţiei.

Ecologista Annalena Baerbock, 40 de ani, urmează să devină ministru al afacerilor externe, în timp ce alte două femei, şi ele provenite din partidul Verzilor, vor prelua Ministerele Mediului şi al Familiei.

Liberalii din FDP au încredinţat unei femei un singur minister din cele patru câte le-au revenit, cel al Educaţiei.

De asemenea, în plină escaladare a epidemiei, social-democratul Karl Lauterbach, unul dintre experţii ştiinţifici cei mai populari de la apariţia COVID-19, va prelua portofoliul Sănătăţii, a adăugat Olaf Scholz, prezentându-i pe viitorii miniştri social-democraţi.

Acest medic de profesie, invitat cu regularitate la talk-show-uri televizate, a devenit o personalitate importantă după izbucnirea pandemiei, susţinător al măsurilor restrictive menite să stăvilească creşterea contaminărilor.

Prioritatea COVID

Viitorul guvern german nu va avea parte de o perioadă de graţie. El trebuie să se concentreze asupra primei sale mari provocări: gestionarea recrudescenţei pandemiei de COVID-19, care afectează în mod special Germania.

Olaf Scholz intenţionează în special să obţină votarea rapidă a obligaţiei de vaccinare, care ar urma să intre în vigoare în februarie sau martie anul viitor.

Această măsură radicală, la care a recurs deja statul vecin Austria, este susţinută de circa două treimi dintre germani, dar riscă să nemulţumească o parte importantă a populaţiei, în special în fosta RDG.

Între timp, Olaf Scholz, Angela Merkel şi cele 16 landuri au convenit asupra unor noi restricţii care îi vizează exclusiv pe nevaccinaţi, care au interdicţie de intrare în locurile culturale, restaurante şi magazinele neesenţiale.

Provocările noului guvern

Scholz, care va efectua ca şi predecesorii săi prima vizită în Franţa, va trebui să facă faţă unei situaţii economice defavorabile, cu o creştere mai scăzută decât se anticipa şi o creştere a inflaţiei. De asemenea, Scholz are multe „şantiere” pe care vrea să le lanseze şi care nu se bucură neapărat de asentimentul germanilor.

Creşterea prevăzută a salariului minim, renunţarea anticipată la cărbune sau dezvoltarea energiilor regenerabile se bucură de sprijinul majorităţii, potrivit unui sondaj comandat de canalul public ARD.

În schimb, alte promisiuni ale noii coaliţii de guvernare, precum vânzarea la liber a canabisului, cumpărarea de drone armate de către Bundeswehr sau dreptul de vot de la 16 ani nu se bucură decât de susţinerea unor minorităţi.

Şi în privinţa combaterii încălzirii globale, în pofida „programului cel mai ambiţios al unui guvern prezentat vreodată”, obiectivul de a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius pare în acest stadiu de neatins, potrivit unui studiu realizat de Alianţa germană pentru climă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News