Povestea pensiilor crescute în minus anul acesta a plecat de la o interpretare a Legii 263 în care, într-un paragraf, un punct a fost înlocuit cu o virgulă pentru a se introduce Anexa 5. Conform acesteia, stagiile de cotizare au fost împărțite la 30, nu la 20 cât cereau normativele. Au rezultat, desigur, pensii mai mici, care au fost transmise, prin decizii, persoanelor în cauză. Oamenii, supărați, au făcut scandal. În acest context, în luna iulie, Casele de pensii teritoriale, dar și Ministerul Muncii au precizat că vârstnicii pot sta liniștitți pentru că pensiile calculate în minus se suspendă și, în aceste cazuri, rămân valabile pensiile anterioare, mai mari. Desigur, se pune aici problema că este inadmisibil să le spui că oamenilor că trebuia li se recunoască dreptul la grupele de muncă, apoi să le diminuezi pensiile pe motiv că așa a ieșit calculul de adunare, apoi să le spui că pot sta liniștiți că nu li se mai diminuează veniturile – adică, una peste alta, iată, a ieșit bine!
Indexarea cu inflația și salariul mediu vor declanșa nebunia
Abia după ce au ieșit la iveală 25.000 de cazuri de pensii crescute în jos, iar sociatatea pensionarilor a început să mârâie la Casele de pensii, Ministerul Muncii a suspendat adăugarea grupelor, pentru toată lumea, și s-a apucat să construiască o nouă Lege a pensiilor. Care nu va fi luată în calcul pentru bugetul 2018, conform declarațiilor lui Liviu Dragnea.
Aici intervine însă o problemă. Conform Legii 263, art. 102, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rate medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Adică, de la 1 ianuarie 2018, pensionarii primesc indexare pe baza datelor menționate, din anul 2016. La ce se adaugă însă această indexare?
«Ei umblă cu prosteala!»
“Ei umblă, să mă exprim românește, cu prosteala! Zic: ați rămas cu pensia pe care ați avut-o! Dar aceasta este ultima decizie în plată emisă pentru mine! Când se va face o nouă recalculare, o nouă indexare, ceva, aceasta va fi baza de calcul! Nu mă mai încadrează la ce am avut”, spune Florea Sima, vicepreședintele Asociației de pensionari “Dreptate și Adevăr”, ridicând în aer propria decizie de mărire în jos a pensiei pe care a primuit-o anul acesta. Conforma cesteia, pensia i-a fost diminuată cu 433 de lei.
Omul a avut pensia de 2.581 de lei, iar în urma deciziei din 12 iunie 2017, acesta a ajuns la 2.148 lei, prin adăugarea grupei I de muncă. Mai precis: 27 de ani de grupa I de muncă.
De la 1 ianuarie 2018, indexarea pensiei sale cu noile date ale inflației și salariului mediu brut din 2016 se vor face la… ultima decizie, adică la pensia diminuată. Astfel, din acel moment, lui Florea Sima îi va scădea pensia reală cu 433 de lei. Subtil, nu?
Un alt caz: lui David M. Tudor i-a scăzut pensia, prin adăugarea grupelor, cu 460 de lei. Lui Ion Cineiu, prezent și el la masa rotundă, i s-a diminuat pensia cu 213 lei…
“Cu sigurnață, în Giurgiu sunt 665 de asemenea cazuri. În toată țara, din câte știu eu, din cele 1,5 milioane de pensionari, care au sporuri și grupe în acest moment, 25.000 se află în situația noastră. Rămâne să vedem cum se va rezolva situație în 2018”, ne-a mai spus Florea Sima.