Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, rata şomajului a scăzut cu 0,78 puncte procentuale. Numărul total de şomeri la finele lunii aprilie, de 313.025 de persoane, a scăzut cu 19.705 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare, precizează.
În funcţie de rezidenţă, 88.215 şomeri provin din mediul urban şi 224.810 şomeri din mediul rural, iar din totalul şomerilor înregistraţi, 57.491 au fost şomeri indemnizaţi şi 255.534 neindemnizaţi.
Raportat la luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 4,04% la 3,78% în aprilie 2018, iar rata şomajului feminin a coborât de la 3,53% la 3,35%.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (94.398), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (63.263), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (19.775).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (36,37%).
Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,54% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,66%.
Raportul de țară al Comisiei Europene pentru România arată că gradul de sărăcie e în creştere.
Anul trecut, în octombrie, campionii șomajului din România au tratat cu dispreț bursa locurilor de muncă pentru absolvenți de la Vaslui.
Citește și: VIDEO/ Vladimir Drăghia a donat 100.000 de euro, deși stă cu chirie. „Locuim într-un apartament foarte mic”