În prima declaraţie făcută după afişarea rezultatelor turului al doilea al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, socialiştii susțin că Maia Sandu, care a câştigat datorită voturilor din diaspora, este „un preşedinte nelegitim”, în timp ce „Stoianoglo este preşedintele poporului” și „adevăratul învingător”.

„Maia Sandu este un preşedinte nelegitim, recunoscută doar de sponsorii şi susţinătorii ei din străinătate. Poporul Moldovei se simte trădat şi jefuit”, a comunicat PSRM. Anterior, liderul PSRM, fostul președinte prorus Igor Dodon, a declarat pentru presa rusă că Maia Sandu este „președintele diasporei”.

Maia Sandu l-a învins clar pe Alexandr Stoianoglo

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor prezidenţiale defășurate duminică în Repuplica Moldova, Maia Sandu a obţinut 55,33 la sută din voturi, iar contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo – 44,67 la sută.

Maia Sandu a fost votată masiv de diaspora, unde a obţinut 82,83 la sută din voturi (271.569 de alegători au votat-o), în timp ce pentru Stoianoglo n-au optat decât 56.282 de alegători (17,17 la sută). În schimb, fostul procuror general susţinut de socialişti a câştigat votul intern. El a fost votat de 694.362 de alegători de pe teritoriul Republicii Moldova (51,33 la sută), în timp ce pentru Maia Sandu au optat 658.395 de concetăţeni (48,67 la sută).

Socialiștii susțin că Sandu este doar „președintele diasporei”

„Ne-am confruntat cu reducerea nejustificată a secţiilor de vot (aluzie la deschiderea doar a două secții în Rusia – n.r.), blocarea accesului alegătorilor, agitaţie electorală în ziua tăcerii (sâmbătă, în ajunul alegerilor – n.r.) şi în ziua alegerilor şi alte nereguli în mai multe ţări, inclusiv sute de cazuri de falsificare intenţionată, dispariţia urnelor de vot. Astfel, sute de mii de cetăţeni ai ţării nu şi-au putut exercita dreptul la vot, ceea ce explică diferenţa finală de voturi”, acuză PSRM.

Reprezentanţii formaţiunii susţin că „observatorii internaţionali au raportat, încă din primul tur, cazuri masive de utilizare a resurselor administrative de către autorităţi, mobilizarea forţată a angajaţilor din sectorul public, accesul inegal al candidaţilor la mass-media şi monopolul exercitat de preşedintele în funcţie asupra mass-mediei”.

„Chiar şi în aceste condiţii, Maia Sandu a pierdut pe plan intern. Alexandr Stoianoglo, preşedintele poporului din Moldova, a obţinut adevărata victorie la alegerile prezidenţiale. (…) Majoritatea cetăţenilor Moldovei s-au exprimat împotriva politicilor actualei guvernări. Maia Sandu a devenit «preşedinta diasporei». Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu recunoaşte votul din secţiile din străinătate, datorită căruia Sandu a fost declarată învingătoare”, mai spune partidul.

Igor Dodon este deranjat de votul din străinătate

Igor Dodon, învins de Maia Sandu în 2020, este, de altfel, încă de atunci promotorul ideii că diaspora nu ar trebui să aibă drept de vot.

Cu gândul la alegerile parlamentare de anul viitor, în care opoziţia prorusă îşi pune toate speranţele pentru a putea bloca eventualele decizii proeuropene ale preşedintei Sandu, PSRM spune că „locuitorii Moldovei au luat o decizie pe 3 noiembrie 2024, exprimând dorinţa de a schimba această guvernare”. „Locuitorii Moldovei vor lua o decizie definitivă şi la viitoarele alegeri parlamentare”, conchid socialiștii conduși de Dodon.

NewsMaker reamarcă însă că Alexandr Stoianoglo deocamdată nu a comentat public rezultatul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Google News