«Atacul nu are nici o justificare»
“În cazul adolescentului bătut de 16 persoane, vorbim despre un atac fără nici o justificare. A fost bănuit pe nedrept de o infracţiune şi, în loc să fie anunţată poliţia, pentru lămurirea situaţiei sau aplicarea legii, s-a apelat la violenţă bestială. În acest context trebuie să reamintesc că, doar cu un an în urmă, un student a fost omorât în bătaie pentru convingerile sale politice de un grup de extremişti francezi. Recent – atunci chiar am fost de faţă -, un grup de liceeni a strigat împotriva ministrului justiţiei, Christiane Taubira, doar pentru că este o persoană de culoare. Era ceva de genul: «Taubira, Taubira, du-te-n jungla ta». Din păcate, în Occident, în special în Franţa, manifestările rasiste au luat o amploare fără precedent.
În Franţa, cel mai puternic curent este cel al rasismului antirom, urmat de cel antimagrebian. Diferenţa este că magrebienii sunt foarte uniţi. Dacă un arab ar fi păţit ceea ce i s-a întâmplat lui Darius, a doua zi ar fi fost haos în toată Franţa. Îşi permit să-i linşeze pe romi pentru că nu îi apără nimeni. România nu a făcut nimic pentru ei. Cauzele acestui curent rasist sunt criza economică şi limbajul folosit de partidele politice occidentale, care, pentru voturi, au legitimat astfel de comportamente”, ne-a explicat Cristian Pârvulescu, profesor universitar de politologie.
Trei bărbaţi şi-au găsit maşinile incendiate la Roma
Doi vrânceni şi un brăilean, plecaţi de mulţi ani în Italia, la muncă, au privit neputincioşi, în noaptea de duminică spre luni, cum maşinile lor ardeau ca nişte torţe. Incidentul s-a petrecut într-o localitate de lângă Roma, San Cesareo, în apropierea caselor în care locuiau de multă vreme. Acum, bărbaţii vor să-şi ia familiile şi să plece din San Cesareo, de teamă că ar putea fi atacaţi. Cu câteva luni înainte, la Sezze, mai multe maşini deţinute tot de români au fost vandalizate şi incendiate.
«Autorităţile încurajează violenţa»
Într-o scrisoare deschisă adresată lui Francois Hollande, preşedintele Franţei, asociaţia Romani Cris critică tratamentul la care sunt supuşi romii: “Unul dintre factorii care încurajează aceste manifestări este poziţia autorităţilor şi a politicienilor faţă de romi. Politica de «demantelare» a taberelor de romi împreună cu returnarea lor în România şi Bulgaria, contrar dreptului european, transmit opiniei publice semnalul că romii nu sunt doriţi în Franţa, că trebuie îndepărtaţi. Romii sunt «calul de bătaie» al politicienilor în cursa lor de ocupare a unor funcţii publice. Această tactică populistă şi rasistă a alimentat violenţele, transmiţând mesajul că romii nu au acelaşi drepturi şi că pot fi trataţi diferit, mai rău decât ceilalţi”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro