”Parafrazându-i pe cei de la Queen, ‘The Show Must Go On!. Adică viaţa trebuie să continue şi în momentul de faţă nu sunt motive foarte mari de îngrijorare.

Şi eu cred că cei responsabili vor continua să fie în continuare responsabili, ceea ce am spus întotdeauna, cei iresponsabili vor dori să fie călare pe cluburi. Nu mă aştept la mari escaladări. Societatea românească, în ansamblul ei, pare că a înţeles şi faptul că nu avem o mare explozie după ce ‘s-a relaxat arată că societatea e destul de responsabilă”, a declarat Duminică, pentru Agerpres.

”Statul să-şi facă treaba şi să controleze orice posibil derapaj”

Sociologul a atras atenţia că statul „trebuie să-şi facă treaba (…) inclusiv prin impunerea legii”.

„Sper din tot sufletul ca statul să-şi facă treaba şi să controleze orice posibil derapaj şi să avertizeze asupra derapajelor, inclusiv prin impunerea legii. Evident că vor fi unii care vor escalada.

Cu siguranţă. Şi care vor încerca, spre exemplu, să eludeze toate normele, astfel încât să-şi mărească profitul. Dar aici e treaba statului să intervină. Responsabilitatea individuală nu este alfa şi omega, ci mai trebuie să existe şi responsabilitatea statului de a ne păzi de cei care vor să eludeze normele. Consumatorul nu poate impune regulile lui statului”, a explicat Gelu Duminică.

Sociologul a adăugat: ”Libertatea lui se termină în momentul în care libertatea celuilalt este încălcată. Iar dacă libertatea mea de a nu mă îmbolnăvi este încălcată de dorinţa consumatorului să fie al cincilea scaun la masa de la terasă, şi comerciantul acceptă chestia asta, atunci statul ar trebui să aibă mecanismele de intervenţie”.

”Vom avea o problemă când se vor deschide mall-urile”

În opinia sa, economia trebuie să repornească „uşor-uşor”. „Trebuie să înţelegem că toate lucrurile astea trebuie, la un moment dat, uşor-uşor să se întâmple”, afirmă Duminică, precizând însă că ar putea apărea probleme atunci când se vor deschide mall-urile.

„Trecem de la modelul, să zicem aşa, francez, extrem de restrictiv, la cel suedez şi putem să facem lucrurile în stilul nostru românesc. Să vedem dacă cele două vor putea să fie ‘coafate în stilul acesta pe care noi îl avem. Până acum, pare că da. De acum încolo, vom vedea. Sper ca responsabilitatea să primeze.

Unde vom avea o problemă va fi când se vor deschide mall-urile. Dar acolo… cred că lucrurile acestea se vor întâmpla în ultima fază de relaxare. Cam de pe 15 iunie, următoarele două săptămâni. De-acolo vom avea o problemă. Dar, în rest la comercianţi, la astea, nu m-aştept la mari probleme, nici măcar la plaje, iunie nefiind o lună superturistică în România”, a încheiat Gelu Duminică.

Unde vom avea o problemă va fi când se vor deschide mall-urile. Dar acolo… cred că lucrurile acestea se vor întâmpla în ultima fază de relaxare. Cam de pe 15 iunie, următoarele două săptămâni. De-acolo vom avea o problemă. Dar, în rest la comercianţi, la astea, nu m-aştept la mari probleme, nici măcar la plaje, iunie nefiind o lună superturistică în România”, a încheiat sociologul.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, o serie de măsuri de relaxare începând cu data de 1 iunie, precum redeschiderea teraselor, reluarea transportului internaţional şi a deplasărilor în afara localităţii fără declaraţie, posibilitatea organizării de spectacole şi de competiţii sportive în aer liber.

 
 

Urmărește-ne pe Google News