3 comentarii– Gelu Duminică, tu scrii că este prima dată în ultimii 30 de ani când numărul romilor a scăzut: 569.000 acum, față de 637.000 în 2011. Pe de altă parte, avem: ponderea romilor în România, conform datelor publicate de INS, a crescut sensibil. De la 3,3% la 3,4% din populația țării!
– Datele ne spun că minoritatea romilor e numeroasă, distribuită unitar pe tot teritoriul României și tânără din punctul de vedere al vârstei. Faptul că, în comparație cu 2011, a scăzut numeric are cel puțin două explicații.
Prima, care este valabilă pentru toată societatea românească: migrația care a afectat toată România.
Mulți romi au ales aceeași cale de dezvoltare socio-economică precum restul populației și muncesc sau exploatează resursele marginale acolo unde cu aptitudinile lor pot câștiga mai bine.
Chiar și așa, una dintre ipoteze este că românii au plecat din țară în mai mare măsură decât romii (plus indicatorii demografici – fertilitate mai bună la romi decât la restul populației), ceea ce poate explica creșterea extrem de timidă în pondere. Este foarte probabil ca, în 2050, ponderea romilor în populația României (generată strict de corelarea dintre fertilitate, speranță de viață și mortalitate) să fie de 6-7%.
– O secundă. Știm câți romi au ales calea migrației economice?
– Nu există cifre clare pe acest subiect, însă ceea ce studiile ne arată în estimările pe care le avem ne arată că migrația nu are etnie și că cifrele nu diferă. Cu alte cuvinte, romii din România nu sunt mai dornici de a pleca decât românii, ba chiar putem observa o cifră cu 0,2%-0,5% mai mică în favoarea romilor (romii pleacă mai puțin). Diferența este însă atât de mică, încât nu ar fi corect să afirmăm cu tărie acest lucru.
– Revenind la felul în care s-a făcut recenzarea și la diminuarea numărului de romi. Mai există o explicație, în afara migrației?
– Da, există și o altă explicație. Ea e specifică, ține de subcodurile realizate în recenzare sau autorecenzare. La presiunea unor organizații rome, unele denominații folosite în subcodificare, extrem de populare și asumate la nivel comunitar, au fost „șterse” din listă. Cu alte cuvinte, dacă omul se declara „țigan” (și alte câteva) ajungea să nu mai fie numărat la minoritatea romilor, ci în altă parte (alte minorități). De pildă, în 2011, cam vreo 200.000 de romi s-au declarat „țigani”.
– Avem câteva ipoteze de lucru: dacă toată populația a scăzut, atunci cumva și comunitatea romă – una dintre cele mai consistente minorități din România – a scăzut. Adică a păstrat acest trend general?
– Ideea enunțată de unii cum că „a scăzut toată populația, normal să scadă și romii” e incorectă științific. Populația României scade de 30 de ani și totuși numărul romilor autoidentificați în recensăminte a crescut cu vreo 200.000 din 1990 încoace. În plus, doar vreo 40% din populația totală de romi estimată în România își asumă oficial identitatea atunci când sunt recenzați. Cu alte cuvinte, cifra actuală ne arată că în ultimii 10 ani am pierdut aproximativ 70.000 de romi dintre cei care-și asumau identitatea etnică în spațiul public.
– O altă ipoteză vehiculată de mai mulți specialiști este legată de rasismul structural din societatea noastră, care face ca mulți romi să se „rușineze”.
– „De vină e rasismul” e o afirmație parțial adevărată. Sigur că frica de asumare a identității în spațiul public este generată de rasism (transpusă în automarginalizare), însă, în contexte mult mai dure decât cele din 2022 (vezi 1992, când erau conflicte interetnice sau 2002, când romii erau percepuți ca principalii vinovați pentru imaginea României în Europa), numărul celor care și-au asumat etnia a fost pe trend ascendent.
Dacă exista în formulare termenul de „țigan”?
– Întrebare delicată: unii cred că dacă ar fi existat și termenul de „țigan”, rezultatul ar fi fost mai bun. Crezi că asta ar fi rezolvat parțial problema identificării etnice?
– Eu unul sunt sigur că ar fi fost mai bun! Însă aici e întrebarea fundamentală care nu și-a găsit un răspuns unanim acceptat nici măcar în rândul liderilor romi, și anume dacă mai trebuie să „tolerăm” această denominație chiar și atunci când ea este folosită de membrii comunității. Eu unul nu cred în „scoaterea unor cuvinte” din lexicul informal, mai ales atunci când ține de autodefinire. Însă e o dezbatere validă care va continua și în viitor, cu siguranță.
– Vin și eu dintr-o minoritate și știu ce înseamnă presiunea socială sistemică – acea violență ascunsă.
– Realitatea istorică se transformă în trauma transgenerațională. Din păcate, traumele generate de 600 de ani de stigmă (de fapt, vorbim de afirmarea romilor ca minoritate etnică reală doar din 1990 încoace) au nevoie de măsuri reale și timp.
De-abia în 2020, politicul românesc și-a asumat nevoia de reconciliere istorică și promovare a romilor nu numai din perspectiva nevoilor sociale, ci și a celor identitare. De aici e nevoie de timp și efort susținut. Cu toate punctele lor slabe, și slavă Domnului sunt, ONG-urile nu trebuie să fie principalii responsabili pentru a estompa clivajele adâncite de stat în 600 de ani de sclavie, rasism instituțional și ignorare.
– Pe cifrele finale apar 2,5 milioane de oameni care nu au date despre etnie, limbă maternă sau religie. E o cifră imensă. Cum interpretăm acest lucru?
– Ca o limită a unei cercetări. Orice cercetare are limite, chiar și un recensământ. Reamintesc că, în 2011, am avut peste un milion de oameni care nu au fost recenzați, dar ale căror date au fost luate din resurse administrative. Sigur că cele care țin de nivelul intim al cetățeanului (etnie, religie, limbă maternă) nu pot fi disponibile decât prin autodeclarare.
De ce cifra de nonrăspunsuri a crescut? Pentru că am avut autorecenzare și pentru că încrederea în stat, și în modul în care acesta folosește datele pe care le colectează, a scăzut dramatic în ultimii 10 ani
– Tu spui că vârsta medie pentru cetățenii români aparținând minorității evreiești era, în 2019, de 63 de ani. Excepție sunt romii, care sunt cea mai tânără populație din interiorul României. Poți să ne explici puțin cum stăm la acest capitol?
– INS va veni cu aceste cifre undeva la începutul celui de-al doilea semestru din 2023. Ce știm clar este că în 2011, singura minoritate care avea un plus demografic dat de natalitate era cea romă (raportul era de 2,8% născuți vii la romi și 1,9% la români). Eu mă aștept să fie cam la fel și acum.
De ce termenul de „țigan” este rasist?
Mulți dintre români au trăit în deceniile comuniste, dar și în primele de după decembrie 1989, în care folosirea termenului de „țigan” era firească. Pentru romi însă, el echivalează cu discriminarea, cu suferința transmisă din generație în generație. Vreme de sute de ani, „țigan” era sinonim cu „a fi rob”, locuitor fără drepturi. Printr-o înțelegere socială, nu lipsită de contradicții și opoziție, „țigan” a fost abandonat încet, încet pentru termenul de „rom”. Inițial a fost scris cu doi de „r”, apoi cu unul singur. „Rom” nu e o concesie, ci un apel la demnitate, un fel de a nu-ți insulta concetățenii numindu-i împotriva voinței lor „țigani”, consideră astăzi nu doar romii, ci și o bună parte a societății majoritar de origine românească.
Foto: Dumitru Angelescu