”Populația României este în scădere din 1990. Până la
începutul acestui an populația rezidă a scăzut cu aproape 4 milioane de
locuitori. Este o cifră uriașă. Din cele 4 milioane, un milion este scădere
naturală. După 1990 au existat cu un milion mai multe decese decât nașteri”, a
explicat sociologul.

El spune că datele pentru anul care s-a încheiat arată că această scădere continuă. ”Vom ajunge la o scădere naturală de 70.000 de locuitori, ceea ce este îngrozitor de mult pentru o populație ca a noastră. La care se va adăuga cea a emigrației care va fi aproape de 70.000 și vom ajunge la o scădere anuală a populației rezidente de 130-140.000”, mai spune Ghețău.

Află mai multe detalii urmărind acest clip video:


Întrebat de Adriana Nedelea care ar fi soluțiile în această
problemă, sociologul spune că ar trebui să se caute răspunsuri în rândul
tinerei generații care nu face copii sau a cuplurilor care aleg să aibă un
singur copil.

”Astfel am putea veni cu o strategie pentru a diminua declinul
populației României. Pentru că altfel ne vom juca cu alocațiile, despre care nu
știm ce eficiență au, unde duc și ce înseamnă ele pentru decizia de a avea
copii”, mai spune sociologul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News