Tribunalul Mureș a decis marți, 19 decembrie, să înlocuiască măsura arestării preventive luată față de socrii lui Cătălin Cherecheș cu măsura arestului la domiciliu pentru o durată de 30 zile. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Tot marți, DNA i-a trimis în judecată pe Claudia și Dorin Petru Gliga. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpați (soț și soție), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, pe 25 noiembrie, când primarul din Baia Mare era judecat într-un dosar de corupție, soacra „ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureș cu o sumă cuprinsă între 50.000-100.000 euro, indicând totodată și posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite”.
„Oferta”, susțin anchetatorii, era valabilă doar dacă magistratul urma să pronunțe o sentință favorabilă pentru dosarul în care Cătălin Cherecheș era judecat.
Pe 6 noiembrie, femeia a promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans, restul banilor urmând să fie dați după ce instanța decidea o soluție de achitare, susține DNA.
Apoi, anchetatorii au organizat un flagrant la Cluj, în timp ce soacra lui Cherecheș intermedia mita pentru judecătoarea Curţii de Apel care urma să pronunțe sentința definitivă pe 24 noiembrie. „În data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj-Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis și alte foloase necuvenite, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată în rechizitoriul DNA.
La rândul său, socrul lui Cătălin Cherecheș este acuzat de anchetatori că și-a ajutat soția „atât moral, cât și material”, asigurându-i femeii transportul pentru „rezolvarea problemei” la Baia Mare, dar și prin „remiterea sumei de 50.000 euro”.
DNA a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 50.000 de euro, ridicată cu ocazia procedurii flagrantului.
Condamnat la 5 ani de închisoare
Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv pe 24 noiembrie la cinci ani de închisoare de Curtea de Apel Cluj, dar a plecat din țară în acea dimineață, intrând în Ungaria pe la vama Petea, din județul Satu Mare, cu cartea de identitate a unui văr. Cherecheș a fost dat în urmărire și a fost emis mandat european de arestare, iar șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis din funcție.
Pe 28 noiembrie, la patru zile după ce a fugit, Cherecheș a fost prins în zona gării din Augsburg, Germania. În momentul reținerii, el a opus rezistență și a fost rănit ușor, la bărbie. Asupra lui au fost găsite un act de identitate italian pe numele său, documente din România, alte legitimații și mai multe sume de bani. Este vorba despre 3.265 de euro, aproximativ 150 de euro în forinți și circa 320 de euro echivalent în lei. Cherecheș a fost închis miercuri, 29 noiembrie, la penitenciarul din Augsburg-Gablingen.
Cum s-a apărat primarul din Baia Mare
Cătălin Cherecheș a susținut pe 8 noiembrie, la Antena 3, că nu știe despre ce este vorba, iar dacă soacra sa a făcut aşa ceva, să i se aplice prevederile legale cât de drastice.
„Să mă documentez, că habar nu am despre ce e vorba. Haideți, lăsați-mă zece minute. Dar de unde să știu eu… că dacă știam… habar n-am despre ce e vorba, mi se pare o prostie. Dacă a făcut așa ceva, oricum n-a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale. Cât de drastice. Că lucrurile astea mi se par niște cretinătăți. De unde să știu eu cine și ce putea? Mi se pare că un om normal nu poate să facă. Lăsați-mă să vorbesc cu nevastă-mea. Cu soacra n-am vorbit de când m-am însurat. Stă în alt oraș, nu în Baia Mare. De unde să știu că o cunoaște (n.r. pe mama judecătoarei). Pe de altă parte, nu e exclus să fie vreo manevră din asta, chiar intenționată, chiar și de soacră. Nu știu, eu nu cred decât în mama și în Dumnezeu”, a spus Cătălin Cherecheș.