Au scos la nuntă 500.000 de euro

Mai mult, conform unor surse, Bebe Ionescu a fost cel care le-a făcut cadou tinerilor căsătoriţi un apartament într-un imobil nou din zona bulevardului Lascăr Cartargiu. Suma plătită de acesta s-a ridicat la aproximativ 250.000 de euro.
Desigur, nuntaşii au avut grijă ca la plecarea de la petrecere să lase darul. Ei au trecut pe la mire, căruia i-au înmânat plicurile cu bani. În cele mai multe din cazuri, acestea conţineau sume între 500 şi 2.000 de euro, în funcţie de posibilităţile nuntaşului. La sfârşit, după o socoteală, se pare că în buzunarele mirelui au intrat circa 500.000 de euro. Cel puţin aşa susţin apropiaţi ai cuplului. Asta nepunând la socoteală mulţimea de cadouri primite.

Părintele mirelui, şef peste privatizările statului român

Gheorghe Ionescu, 53 de ani, cunoscut şi sub apelativul de Bebe în lumea financiară şi politică de vârf, a absolvit Institutul Politehnic Piteşti şi Academia de Studii Economice. El are un masterat în Finanţe şi Economie acordat de cunoscuta Şcoală de Arte şi Meserii din Paris. În 1993 a intrat în conducerea Fondului Proprietăţii de Stat, care avea în administrare 70% din economia naţională. A participat la privatizările din ciment, asigurări, bănci etc., care au fost făcute între 1997 şi 1999, în perioada când la guvernare se aflau Convenţia Democratică şi Partidul Democrat – actualul PDL. Când PDL a ajuns la guvernare, Bebe Ionescu a fost numit de către ministrul Adriean Videanu în boardul Petrom ca reprezentant al Ministerului Economiei, ce deţine 20% din compania care rulează peste 4 milidarde euro pe an.

Urmărește-ne pe Google News