Tragedia a avut loc în orașul columbian Barranquilla, acolo unde o tânără de doar 21 de ani a fost omorâtă de socrul ei, în vârstă de 50 de ani.

Potrivit presei locale, Laura Milena Torres era acasă și spăla rufe atunci când socrul ei, Wilberto Rafael Contreras s-a apropiat de ea, a început să o pipăie și să-i facă avansuri cu tentă sexuală. S-a lovit de refuzul total al tinerei, lucru care l-a înfuriat peste măsură.

Scos din minți pentru că a fost respins, bărbatul a mers în bucătărie, a luat un cuțit și a înjunghiat-o de mai multe ori.

Vecinii au fost cei care au intrat în casă după ce au auzit strigăte și au dus-o pe tânără de urgență la spital, însă aceasta a încetat din viață la scurt timp după ce a ajuns acolo.

Agresorul tinerei a fost arestat și acum riscă pușcăria. În urma anchetei s-a descoperit că tânăra îi spusese partenerului ei de viață că era hărțuită de socru, însă acesta nu a luat nicio fel de măsuri.

FOTO: laverdadnoticias.com

Citește și: INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Chirurgul Gheorghe Ștefan lovește din nou! După foarfeci, a uitat și „un ghem” de ațe într-un alt pacient!

 

Urmărește-ne pe Google News