„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 72 de ani, domiciliat în Șura Mică. Din verificările efectuate de către polițiști s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat”, a transmis IPJ Sibiu.
Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au deschis pe numele șoferului un dosar de cercetare penală și l-au amendat cu 1.485 de lei.
Totodată, bărbatului în vârstă de 72 de ani i-a fost suspendat permisul pentru o perioadă de 120 de zile. Măsura suspendării se va aplica după rămânerea definitivă a soluției dosarului penal.
Șoferul în cauză a fost filmat, luni, conducând pe contrasens, pe banda doi, pe centura Sibiului. La un moment dat, bărbatul și-a dat seama că nu se află pe sensul potrivit, astfel că a încetinit și a întors.
Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare, unde au atras mai multe reacții.