Potrivit poliţiştilor, la urcarea pe un pod, unde nu ar fi avut voie să depăşească, şoferul de 22 de ani a ajuns pe contrasens şi a mers aşa câteva zeci de metri, potrivit Știrile ProTV.
La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, cei cinci tineri aflați în mașină au murit pe loc.
Bucăți din mașină au sărit, lovind un adolescent de 15 ani care mergea pe bicicletă. Acesta a fost internat la chirurgie pediatrică, în Timișoara.
Şoferul, care avea permis din decembrie 2023, a fost sancţionat de mai multe ori de poliţiştii de la Rutieră. În plus, maşina era împrumutată.
Șoferul urma să devină tată peste două luni, iar victimele accidentului sunt rude între ele.
Din ce spun rudele, cu toţii băuseră înainte de cursa fatală. Abia după necropsie, informaţia poate fi confirmată oficial.