După ce l-au prins pe bărbat, poliţiştii au constatat că acesta era beat şi nu avea carnet de conducere. Pe numele șoferului a fost emis mandat de arestare preventivă.

„Poliţiştii dâmboviţeni au surprins în trafic, la ieşirea din Târgovişte, o maşină care mergea cu 169 de km/h, iar cel care conducea nu a oprit la semnalul poliţiştilor, a fost urmărit şi a abandonat maşina” a transmis IPJ Dâmboviţa.

Bărbatul a fost prins după ce și-a abandonat mașina pe DJ 702, în localitatea Ungureni, apoi a încercat să scape cu fuga. Polițiștii l-au urmărit și l-au prins în scurt timp.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Urmărește-ne pe Google News