UPDATE ora 9.00. Șoferul a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni.
„În cursul serii de ieri, 24 octombrie a.c., magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş au admis propunerea de arestare preventivă a bărbatului de 53 de ani, cercetat pentru mai multe infracţiuni rutiere, pe numele său fiind astfel emis un mandat de arestare, pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis, miercuri dimineaţă, IPJ Mureş.
Știrea inițială: „În cadrul urmăririi şi în încercarea de a scăpa de echipajele de poliţie, acesta ar fi avariat mai multe autovehicule parcate. De asemenea, la intersecţia străzilor 22 Decembrie 1989 cu Gheorghe Marinescu, după efectuarea somaţiilor specifice, un poliţist a efectuat două focuri de armă, de avertisment, în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale”, a transmis IPJ Mureș.
Șoferul în vârstă de 53 de ani a fost în final imobilizat de polițiști, care au descoperit că bărbatul avea permisul suspendat, avea alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat şi posibil să fi consumat substanţe interzise.
„La faţa locului, deşi acesta emana halenă alcoolică, iniţial a refuzat testarea cu aparatele alcooltest şi DrugTest, iar din verificările poliţiştilor a rezultat că are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Ulterior, la unitatea medicală, bărbatul a fost testat, rezultatul testului de respiraţie indicând o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive în organism”, a precizat IPJ Mureș.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind condus şi predat Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mureş.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.