Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din județul Argeș, a fost oprit în trafic, marți, în jurul orei 12:00, pe raza orașului Copșa Mică. El se afla la volanul unei autoutilitare și, la controlul documentelor, șoferul le-a prezentat polițiștilor copia unei cărți de identitate.

În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că buletinul prezentat aparține, de fapt, altei persoane, respectiv fratelui bărbatului.

„Odată stabilită identitatea persoanei în cauză, polițiștii rutieri au constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Totodată, testarea alcoolscopică a indicat un rezultat de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților pentru emiterea unei măsuri preventive. Cercetările în acest dosar sunt continuate de Poliția Orașului Copșa Mică, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Marica13   •   06.06.2024, 10:46

Acum ar trebui să i suspende permisul maxim posibil

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Știrileprotv.ro
Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Animalul crescut numai în România și care oferă un produs premium. Străinii plătesc oricât pentru așa ceva. Statul îți dă 500 de euro doar pentru că îl ai în curte. Poți face bani frumoși, fermierii vând totul de la poartă, nici măcar nu ajung în magazine
FANATIK.RO

„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
GSP.RO

Ele sunt cele șase zodii care își schimbă viața după 22 septembrie. Apar bani mulți, lux, opulență și relocări în străinătate

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Observatornews.ro
Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI