Scandalul din comuna Oglinzi, județul Neamț, a început după o tamponare produsă chiar în fața discotecii din localitate. Bărbatul de 39 de ani care a provocat accidentul, din Timișești, mirosea a băutură, așa că victima nu a putut să se înțeleagă cu el și a chemat Poliția.
Șoferul imprudent a fost dus la Spitalul Târgu-Neamț, dar a refuzat recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei și s-a pus pe înjurături și amenințări.
Șoferul beat s-a dat victimă
În aceste condiții, polițiștii l-au luat pe sus și l-au dus la secție, unde a continuat circul. Potrivit zch.ro, oamenii legii i-au aplicat o amendă pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și l-au anunțat că i-au suspendat permisul. Asta l-a înfuriat atât de tare, încât omul a pus mâna pe telefon și a sunat la 112, spunând că este victima unui abuz. Colegii polițistului de la Brigada Rutieră care îl ancheta au venit imediat și i-au mai dat o amendă, de 1.000 de lei, pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență. În plus, șoferul este cercetat penal și pentru refuzul de recoltare a probelor biologice.