Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, bărbatul conducea pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu. El ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp.

Doi poliţişti, Lucian Oprea şi Marius Ciubotar, se aflau în patrulare în zona respectivă și au intervenit imediat pentru a-l scoate pe bărbat.

„Imediat după impact autoturismul a luat foc. (…) Aflat în imediata apropiere, echipajul de poliţie a ajuns în câteva secunde la locul evenimentului, unde un autoturism era în flăcări, conducătorul acestuia fiind blocat în interior. Fără să stea pe gânduri, Lucian Oprea şi Marius Ciubotaru au procedat la extragerea conducătorului auto din habitaclul autoturismului şi cu ajutorul a 4 extinctoare au limitat incendiul, până la sosirea pompierilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Şoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul inducând o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.

Foto: Știri Neamț.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News