Cursa nebună a tânărului, cu polițiștii pe urmele lui, s-a încheiat într-un șanț de pe marginea șoselei, în localitatea Heleșteu. Cu 4 kilometri înainte, la Conțești, radarul îl surprinsese pe tânăr cu o viteză de aproape trei ori mai mare decât limita legală. Șoferul, la volanul unui BMW, n-a vrut să oprească și agenții care i-au făcut semn s-au luat după el.
Mașina condusă de tânăr a ajuns într-un șanț cu apă, dar de suferit a avut tatăl șoferului, care era pe locul din dreapta și a fost rănit. Fiul lui a ieșit singur și nevătămat din autoturism.
Polițiștii dâmbovițeni au transmis: „Numitul P.V.A., în vârstă de 19 ani, nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor din cadrul Formațiunii Rutiere Răcari, fiind filmat cu aparatul radar, conducând autoturismul marca BMW, pe raza localității Conțești, cu o viteză de 182 Km/h.
În acest sens, numitul P.V.A. a fost urmărit de către organele de poliție, ocazie cu care acesta a pierdut controlul volanului, ieșind în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea numitului P.M.C., în vârstă de 40 ani, în calitate de pasager”.
Poliţiştii efectuează acum cercetării sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, tânărul trebuind să răspundă pentru faptele sale. Acesta a fost sancţionat contravenţional pentru ignorarea semnalelor oamenilor legii, i-a fost suspendat permisul de conducere şi este pus şi sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă.